6.5 Limbajul trupului
Corpul uman "vorbeşte" şi, uneori, spune mai mult. Unele gesturi sunt înnăscute, altele se învaţă. De exemplu: când oameni sunt fericiţi zâmbesc, când sunt supăraţi au o figură tristă.

Interpretarea gesturilor:

Există anumite aspecte ale limbajului gesturilor care ne privesc pe fiecare dintre noi:
- când dai mana cu cineva, trebuie să o faci cu fermitate;
- când vorbeste cineva trebuie să-l asculţi cu atenţie şi să nu dai semne de plictiseală;
- când vrei să-ţi impui opiniile trebuie să stai in picioare, cât mai drept;
- când vorbesti trebuie să-ţi reţii neastampărul mâinilor şi al degetelor.

Limbajul gesturilor constituie un ansamblu mai mult sau mai puţin organizat de semne vizuale. în sens larg se inţelege prin gest "orice miscare corporală involuntară sau voluntară, purtătoare a unei semnificaţii de natură comunicativă sau afectivă.

Mişcările degetelor pot releva o multitudine de sentimente, atitudini. Astfel:

- frângerea degetelor, indică nerăbdarea, nelinistea;
- masarea nasului cu degetul arătător arată ostilitatea sau negaţia;
- masarea bărbiei indică îndoiala, nesiguranţa.

Mişcările braţelor pot exprima şi ele o serie de sentimente şi atitudini şi anume:
- braţele împletite în dreptul pieptului arată neincrederea, dorinţa de apărare, sentimentul de inferioritate;
- mâinile împreunate sub barbie sau sprijinind fruntea indică superioritate, aroganţă, dificultate în comunicare;

Mâinile care se împreunează în dreptul gurii; vorbind sau ascultând astfel, o persoană exprimă nesiguranţă şi neîncredere în partener.

De regulă, instinctiv, acordam simpatia noastră celor cu o expresie a feţei destinsă, mereu zâmbitori; feţele atente şi emoţionate atrag rapid atenţia celor din jur; o mimica tristă, melancolică îi poate stimula pe cei din jur la consolare; o faţă dură, aspră poate incita la agresiune.

Există însă zone ale chipului uman care scapă controlului astfel încat ele pot transmite mesaje relevante despre starea sufletească a unei persoane. Aceste zone se situează în jurul ochilor şi a sprâncenelor.

Când doi oameni sunt angajaţi într-o conversaţie, ei se privesc ochi în ochi intermitent. De obicei, aceasta se întâmplă în 25 % până la 75 % din timpul discuţiei. Privirea variază în durată: avem tendinţa să privim de două ori mai mult decat să ascultam sau să vorbim.